Israelul a distrus “cel mai adânc și cel mai lung” tunel Hamas descoperit vreodată

 

Armata israeliană a anunțat duminică că a distrus un nou tunel aparținând grupării teroriste Hamas, tunel construit dinspre Gaza și care se deschidea pe teritoriul israelian.

Acest tunel, situat în nordul Fâșia Gaza la Nahal Oz și care pătrundea câțiva metri sub teritoriul israelian, era conectat la mai multe galerii, a informat într-un comunicat armata israeliană.
„Am fost capabili de a detecta și distruge tunelul cu ajutorul serviciilor noastre de informațiile și a noilor mijloace tehnologice de care dispunem“, se menționează în comunicatul armatei israeliene.

Ministrul israelian al Apărării, Avigdor Lieberman, a declarat că acest tunel “este cel mai adânc și mai lung”, descoperit vreodată. Conform lui Lieberman ”un tunel pentru săparea căruia au fost investiți milioane de dolari, bani care, în loc să atenueze suferința locuitorilor din Gaza, s-au înecat în nisip. Locuitori din Gaza, Hamas vă arde banii pe tuneluri care nu duc nicăieri. Trebuie să acționăm împreună”.
Distrugerea acestui tunel vine după a treia zi de vineri consecutivă marcată de demonstrații a mii de palestinieni de-a lungul graniței dintre Fâșia Gaza și teritoriu israelien.
Luna trecută, primul ministru israelian Benjamin Netanyahu a avertizat că politica Israelului „este de a acționa în mod decisiv împotriva oricărei încercări de a ne face rău și de a elimina sistematic infrastructurile legate de tunele”, după bombardarea instalațiilor subterane ale Hamas.
Tunelurile care trec pe sub gardul de securitate care închide ermetic frontierele israeliene cu Gaza, au constituit, în mâinile grupărilor teroriste palestiniene, o armă de temut în războiul din 2014, și distrugerea acestora s-a impus drept unul dintre obiectivele prioritare ale Israelului. (Anima News)

 

Urmărește-ne și dă LIKE:
0

1 Comment on "Israelul a distrus “cel mai adânc și cel mai lung” tunel Hamas descoperit vreodată"

  1. Citeva zeci de teroristi islamici (Hamas) omoriti odata cu tunelul , nu era prea rau ! 🙂

Leave a comment

Your email address will not be published.


*