Amenințare serioasă din partea Iranului: “Dacă Statele Unite ne atacă, vom distruge Tel Aviv și Haifa”

Un înalt ofițer al Gardienilor Revoluției iraniene a lansat luni o amenințare serioasă la adresa Israelului și Statelor Unite: “Dacă SUA atacă Iranul, orașele israeliene Tel Aviv și Haifa vor fi distruse”. Remarcile au fost făcute în timpul unui miting care marca cea de-a 40-a aniversare a revoluției islamice din această țară.

“Statele Unite nu au curajul să tragă un singur glonte împotriva noastră, în ciuda tuturor mijloacelor lor militare. Dar dacă ne atacă, vom șterge de pe fața pământului Tel Aviv și Haifa”, a spus ofițerul superior, care este, de asemenea, adjunct al liderului Gărzilor Revoluționare.
Tot în cursul zilei de luni, la mitingul principal din Teheran, președintele Hassan Rohani a declarat că țara sa este determinată să continue să-și dezvolte puterea militară și programul său de rachete balistice, în pofida presiunilor internaționale executate de „țări ostile“, care încearcă să limiteze pașii Republicii islamice.
“Nu am cerut nimănui să dezvolte diferite tipuri de rachete și vom continua călătoria noastră spre puterea noastră militară. Vom anula sancțiunile americane care fac situația dificilă pentru poporul nostru”, a spus Rohani într-un discurs adresat celor zeci de mii de oameni care au venit în Piața Azadi din capitală.
Rohani a reacționat cu dispreț față de încercările Statelor Unite de izolare a Iranului și a declarat că republica nu va încălca sancțiunile: “America nu are voie să câștige. Vom avea dificultăți financiare, dar vom depăși problemele și ne vom ajuta reciproc”.
Un purtător de cuvânt al Gărzilor Revoluționare a declarat că Teheranul nu-și retrage forțele din Orientul Mijlociu și a cerut Statelor Unite să părăsească regiunea. “Inamicul nu ne poate cere să părăsim zona. Trebuie să plece singur. Vom ajuta musulmanii din întreaga lume”, a declarat generalul de brigadă Hussein Salami.
Purtătorul de cuvânt a spus că Teheranul va reacționa cu hotărâre împotriva oricui îndrăznește să-l atace. „Iranul islamic a ajuns la un nivel la care este capabil să își protejeze granițele prin mijloace militare și îi va pedepsi cu vigurozitate pe agresori“, a declarat, în timpul unei adunări, generalul de brigadă Ramzan Sharif, citat de agenția de știri de stat IRNA.

“Moarte Israelului, moarte Americii”

Mass-media apropiate regimului au raportat că sute de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a participa la festivitățile care au loc în întreaga republică. În capitala Teheran, zeci de mii de oameni au marcat căderea șahului în 1979 și venirea la putere a ayatollah Khomeini, șeful religiei șiite, aflat în fruntea revoluției.
Televiziunea locală a difuzat imagini ale unei mulțimi numeroase care flutura steaguri iraniene, scandând “Moarte Israelului, moarte Americii”. Pe un panou se putea citi: “Spre uimirea Americii, revoluția a ajuns la cea de-a 40-a aniversare”.
O mare mulțime a venit să participe la evenimentul care a avut loc în umbra crizei economice din țară: creșteri semnificative ale prețurilor, lipsuri alimentare și inflație ridicată.
Soldați, studenți și religioși s-au adunat pe străzile orașelor și satelor, mulți purtând pancarde cu efigia lui Khomeini și a succesorul său, liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei. (Anima News)

Urmărește-ne și dă LIKE:
0

Be the first to comment on "Amenințare serioasă din partea Iranului: “Dacă Statele Unite ne atacă, vom distruge Tel Aviv și Haifa”"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*