Copiii bolnavi din Gaza sunt abandonați la punctul de trecere Erez de către părinții lor, care rămân ascunși în Israel

Recent, un băiat de patru ani, abandonat de tatăl său, a ajuns la punctul de trecerea Erez dintre Israel și Fâșia Gaza. Băiatul a primit tratament medical în Israel și când a venit timpul să se întoarcă acasă în Gaza, tatăl său l-a abandonat cu un străin și a ales să rămână clandestin în Israel.

Rezidența ilegală în Israel este interzisă prin lege. Nu este prima dată când se întâmplă așa ceva.
”Spre marea noastră tristețe, în această lună am găsit copii abandonați la punctul de trecere Erez, copii care intraseră în Israel pentru tratament medical. Părinții, care ar fi trebuit să-și însoțească copiii și să le dea un sentiment de securitate, au ales să rămână în Israel, ca străini ilegali, trimițându-și fiii sau fiicele înapoi în Fâșia Gaza, singuri, fără însoțitori familiari care să-i ducă acasă”, potrivit comandantului Coordonării dintre Israel și Gaza.
Colonelul israelian Eyad Sirhan a declarat: “Fenomenul copiilor abandonați la trecerea Erez este inacceptabil. Ca tată, este imposibil să înțeleg cum un părinte poate să-și abandoneze copilul și să-l lase pe mâini necunoscute, fără să-și facă griji în privința siguranței. Oamenii din Fâșia Gaza, care încalcă condițiile permiselor lor și rămân în Israel după expirarea lor, încalcă legea! Ca ființă umană și ca tată, sper că acest fenomen inacceptabil va înceta imediat și că poporul din Gaza își va păstra copiii, aceștia devenind principala lor preocupare”. (Anima News)

Urmărește-ne și dă LIKE:
0

Be the first to comment on "Copiii bolnavi din Gaza sunt abandonați la punctul de trecere Erez de către părinții lor, care rămân ascunși în Israel"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*