Premierul israelian se va deplasa în Ciad înainte de alegerile legislative

Primul ministru israelian Benjamin Netanyahu, va vizita pentru prima dată Ciad-ul, înainte de alegerile parlamentare.

Biroul primului ministru a anunțat la sfârșitul lunii noiembrie că Netanyahu se va deplasa în curând în Ciad, pentru a anunța, alături de președintele Idriss Deby, restabilirea relațiilor diplomatice.
„Vrem să extindem relațiile în toate domeniile, să luptăm împotriva terorismului, să dăm oamenilor noștri ceea ce merită: siguranța, alimente, apă, medicamente“, a declarat Deby la o conferință de presă.
„Interesele celor două țări sunt o oportunitate pentru a-mi exprima profunda mea recunoștință pentru acțiunile pe care le faceți pentru a apropia cele două țări“, a subliniat președintele.
Cu ocazia un interviu acordat canalului TV ”i24NEWS”, președintelui Ciadului a amintit că reînnoirea relațiilor cu Israelul nu înseamnă ”neglijarea cauzei palestiniene”.
În timpul vizitei efectuate în Israel, Deby a declarat: ”Am venit aici de data aceasta cu un program precis pentru că noi nu am avut relații diplomatice cu Israelul din 1972, iar scopul a fost acela de a reînnoi aceste relații. Nu avem nici o problema cu dl. Mahmoud Abbas, președintele Autorității Palestiniene. El este prietenul nostru și a participat la toate comisiile Uniunii africane”. (Anima News)

Urmărește-ne și dă LIKE:
0

Be the first to comment on "Premierul israelian se va deplasa în Ciad înainte de alegerile legislative"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*