Premierul Netanyahu a îngheațat transferul de bani dinspre Qatar în Gaza, după lansarea unei rachete asupra orașului israelian Ashkelon. Hamas amenință

Primul ministru israelian Benjamin Netanyahu a ordonat înghețarea etapei a treia a transferului sumei de 15 milioane de dolari din Qatar organizației teroriste Hamas în Fâșia Gaza, din cauza celei mai recente escaladări pe parcursul căreia cel puțin o rachetă a fost trasă spre teritoriul israelian. În prezent, valizele care trebuiau să ajungă în Fâșia Gaza în această săptămână vor rămâne în Qatar.

Purtătorul de cuvânt al Hamas, Abd al-Latif al-Kanaouh, a reacționat la amânarea transferului: „Vom continua Marșul reântoarcerii până când vom ridica asediul. Israelul va suporta consecințele încălcării promisiunii“.
Trebuie remarcat faptul că punctele de trecere Erez și Kerem Shalom funcționează acum ca de obicei prin intermediul responsabilor Autorității Palestiniene.
Vineri, un grup de 200 de membri ai organizației israeliene ”Misdar Hadar” au demonstrat împotriva transferului de fonduri către Hamas, sub titlul „Nu dăm bani până când fiii nu se întorc”.
În timpul demonstrației, activiștii au distribuit bancnote false de un dolar cu poze ale militarilor Oron Shaul și Hadar Goldin, ale căror corpuri neânsuflețite sunt deținute prizoniere de către Hamas. Bancnotele erau ”semnate” de prim ministrul Benjamin Netanyahu și emirul Qatarului, Tamim bin Hatem al-Thani.

Potrivit prof. Simha Goldin, tatăl lui Hadar, ”primul ministru și cabinetul trebuie să oprească cel de-al treilea transfer în valoare de 15 milioane și să ceară Qatarului și Hamas să returneze imediat soldații și civilii. Aceasta se numește a da bani fără a cere nimic în schimb”.
„Toți acești oameni fug de responsabilitatea lor de a aduce soldații și trădează valorile armatei israeliene“, a spus el, adăugând că „am intrat într-o campanie electorală și toți cei care au efectuat acest război în timpul operațiunii Tzuk Eitan, se prezintă și cer votul – Bibi, Bugi, Bennett, Benny, Benny Gantz și Orna Barbibai”.
Tatăl îndoliat chiar a chemat “să nu aștepte alegerile și să se acționeze acum să-i aducă înapoi pe Hadar, Oron, Abra și Hisham”. (Anima News)

Urmărește-ne și dă LIKE:
0

Be the first to comment on "Premierul Netanyahu a îngheațat transferul de bani dinspre Qatar în Gaza, după lansarea unei rachete asupra orașului israelian Ashkelon. Hamas amenință"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*