Anunţ privind organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei României, în perioada 6 şi 7 octombrie 2018 / Centrele de vot din ISRAEL !

Secțiile de votare organizate pe teritoriul Statului Israel și adresele acestora sunt:

– sediul Ambasadei României din Tel Aviv, str. Adam Hacohen, nr. 24

– sediul Institutului Cultural Român din Tel Aviv, Blvd. Shaul Hamelech nr. 8

– Ierusalim, str. King David nr. 32

– Haifa, str. Nordau nr. 10.

Întrebarea supusă referendumului: „Sunteţi de acord cu Legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”; alegătorii sunt chemaţi să răspundă cu „DA” sau „NU” la întrebarea înscrisă pe buletinul de vot.

• Obiectul supus referendumului: articolul 48 alin. (1) din Constituţie

o Legea de revizuire a Constituţiei adoptată de Parlament prevede că articolul 48 alin. (1) din Constituţie va avea următorul conţinut: “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

o Forma actuală a articolului 48 alin. (1) din Constituţie : ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

• Perioada de desfăşurare a referendumului: zilele de 6 şi 7 octombrie 2018.

Orarul secţiei de votare: în ziua de sâmbătă, 6 octombrie 2018, între orele 7.00 şi 21.00, ora locală şi în ziua de duminică, 7 octombrie 2018, între orele 7.00 şi 21.00, ora locală.

• Cine îşi poate exercita dreptul la vot în străinătate: toţi cetăţenii români cu vârsta de peste 18 ani, împliniţi inclusiv în ziua referendumului, cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, precum şi cei cu domiciliul/reşedinţa în România, aflaţi la momentul referendumului în străinătate.

• Cine nu își poate exercita dreptul la vot în străinătate: cetăţenii români puşi sub interdicţie printr-o hotărâre judecătorească definitivă, precum şi cei lipsiţi de dreptul de a alege, ca urmare a unei condamnări definitive.

Cum se poate exercita dreptul la vot: la orice secţie de votare organizată în străinătate. La referendumul de revizuire a Constituţiei din 6-7 octombrie 2018 nu se poate vota prin corespondenţă şi nici prin intermediul urnei mobile.

• Actele de identitate pe baza cărora se poate vota: pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic; pașaportul de serviciu; pașaportul de serviciu electronic; pașaportul simplu; pașaportul simplu electronic; pașaportul simplu temporar; cartea de identitate; cartea de identitate provizorie; cartea electronică de identitate; buletinul de identitate; pașaportul simplu cu menționarea țării de domiciliu; pașaportul simplu electronic cu menționarea țării de domiciliu; pașaportul simplu temporar cu menționarea țării de domiciliu;

• Pentru a putea vota, actele de identitate trebuie să fie valabile. Ministerul Afacerilor Externe recomandă tuturor cetățenilor români cu documente românești expirate, pierdute sau furate să-și reînnoiască/preschimbe din timp documentele cu care pot vota.

• Fiecare alegător își exprimă votul personal.

• Votul multiplu este interzis.

• Exercitarea votului în numele altui alegător este interzisă.

• Votul exercitat în cadrul referendumului este secret.

• Orice control asupra modului în care votează un alegător este interzis.

• Participarea cetățenilor la referendum se face pe baza liberului consimțământ al acestora.

• Nimeni nu are dreptul de a exercita presiuni asupra unui alegător pentru a-l determina pe acesta să participe sau să nu participe la referendum.

Sursa: Ambasada României în Israel

Urmărește-ne și dă LIKE:
0

Be the first to comment on "Anunţ privind organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei României, în perioada 6 şi 7 octombrie 2018 / Centrele de vot din ISRAEL !"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*