Un arab-israelian din Nazaret a făcut Bar Mitzvah la vârsta de 50 de ani

 

Recent, la Zidul Plângerii din Ierusalim, a avut loc o ceremonie de Bar Mitzvah care a i-a impresionat până la lacrimi pe participanți, deoarece, într-adevăr, a fost un moment mișcător și unic.
Bar Mițvá ori Bar Mitzvah (în arameică și ebraică: בר מצוה „Fiul poruncii”) reprezintă o ceremonie religioasă evreiască (iudaică) de pasaj spre maturitate, și primire ca membru al comunității, corespunzând oarecum comuniunii, confirmațiunii sau primei împărtășanii din creștinism și având loc la vârsta de 13 ani. Subiectul ceremoniei se numește el însuși Bar Mițvá.

Totul a început acum 50 de ani, când A. s-a născut într-o familie creștină arabă din orașul Nazaret.
“Bunica mea s-a născut într-o familie evreiască cunoscută în Polonia, iar în timpul Holocaustului, naziștii i-au ucis părinții și fratele. Ea este singura supraviețuitoare a familiei sale după ce a fost ascunsă sub pat în timpul selecției. Mama, singura ei fiică, s-a căsătorit cu un arab creștin și a avut șase copii.
Cu câțiva ani în urmă, una din surorile mele a revenit la religiala iudaică și s-a despărțit de familie. La rândul meu, am vrut să revin la religia strămoșilor mei, dar nu știam cum să fac acest lucru. Cineva m-a trimis la o persoană de la instituția Yad Leahim (Mână întinsă fraților) pe nume Abu Khader, numele operațional al unuia dintre membrii Yad Leahim, a cărui limbă maternă este araba și care-i ajută pe cei care vor să revină la rădăcinile lor evreiești”.
A. și Abu Khader au început să studieze în secret fundamentele iudaismului și, la scurt timp după aceea, A. a decis să renunțe la modul său creștin de viață. De asemenea, și-a anunțat intenția de a-și părăsi soția și copiii și de a reveni la iudaism.
El și-a celebrat Bar Mitzvah la Zidul Plângerii. Membrii și voluntarii Yad Leahim, conduși de Abu Khader, l-au salutat aici și l-au ajutat să se înfășoare într-un talit (eșarfa de rugăciune) și tefillin (un set de cutii mici de piele neagră conținând suluri de pergament înscrise cu versuri din Tora).
A. a citit din Tora, celebrându-și astfel Bar Mitzvah cu o întârziere de 37 de ani. Ulterior, el a fost primit de rabinul Shmuel Rabinowitz, care l-a felicitat.
A. este foarte încântat de întoarcerea sa la iudaism. “Sunt conștient de faptul că separarea de familia mea mă doare. După ce voi primit toate documentele necesare care-mi vor conferi oficial statul de evreu, nu voi deranja pe nimeni și-mi voi manifesta deschis iudaismul. De cine și de ce să mă tem? Vreau să trăiesc ca evreu și mulțumită lui Dumnezeu, am religia strămoșilor mei. Asta am vrut de atâția ani și acum știu că am făcut alegerea potrivită celebrându-mi Bar Mitzvah la Zidul Plângerii. M-am dus la casa mamei mele, iar ea m-a îmbrățișat si mi-a spus: Acesta este locul potrivit, tu trebuie sa stai aici și nu în altă parte. Am simțit că Zidul Plângerii este locul meu. O casă adevărată. Membrii Yad Leahim și toți ceilalți credincioși care erau acolo m-au tratat ca un frate și m-au iubit fără să știe cine sunt eu. Am simțit că era familia mea. Sunt uimit”.
Reprezentanții Yad Leahim au spus că acest Bar Mitzvah este primul organizat de acest departament special pentru tratarea și reabilitarea evreilor care doresc să se întoarcă la religie sub conducerea lui Abu Khader. Potrivit acestora, “Yad Leahim face totul pentru a-i aduce înapoi pe acești evrei izolați și pentru a-i ajuta cu tot ce au nevoie”. (Anima News)

Urmărește-ne și dă LIKE:
0

Be the first to comment on "Un arab-israelian din Nazaret a făcut Bar Mitzvah la vârsta de 50 de ani"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*