Tragedie în Israel: Nouă tineri au murit în sudul țării, în urma intemperiilor (VIDEO)

 

Opt fete și un băiat, cu toții în vîrstă de 18 ani, elevi la școala de pregătire pre-militară ”Fii Sionului” din Tel Aviv, au murit astăzi, joi, după ce au fost smulși de o viitură puternică, în urma inundației care a afectat râul Tzafit din Arava, ca urmare a ploilor puternice cu care se confruntă Israelul.

Alți doi membri ai acestui grup format din 25 de fete și băieți, au fost răniți ușor, iar o fată încă lipsește, dar datorită condițiilor meteorologe neprielnice, căutarea ei a fost oprită.
Conform corespondentului Anima News, Yoni Walter, membrii grupului participau la un program de pregătire pentru serviciul militar.
Drama a avut loc aproape de intrarea în deșert, loc în care precipitațiile pot provoca în câteva minute o creștere periculoasă a volumului de apă.

Merav Lapidot, o purtătoare de cuvânt a poliției, a declarat la televiziunea israeliană că “instrucțiunile pentru a evita astfel de tragedii (nu au fost) respectate”.
“Excursia nu ne-a fost anunțată în prealabil și nu am autorizat o astfel de acțiune”, a declarat Ministerul israelian al Educației într-un comunicat.
Odată ce a fost dată alerta, a fost lansată o amplă operațiune de salvare, care a implicat elicoptere, unități de poliție și armată și ajutor. Maghen David Adom (echivalentul israelian al Crucii Roșii) a anunțat că treisprezece tineri din acest grup nu au nicio problemă.

Primul ministru Beniamin Netanyahu a declarat că „Israelul jeleste viețile tinere tăiate brusc în tragica catastrofă din Arava. Ne alăturăm durerii familiilor celor dispăruți și ne rugăm pentru recuperarea rapidă a răniților“.
La rândul său, președintele Reuven Rivlin a postat pe pagina sa Twitter: ”Rugăciunile și gândurile noastre sunt adresate fraților noștri, copiiilor noștri, celor dragi aflați în suferință. Vă rog pe toți să urmați instrucțiunile poliției și ale forțele de salvare”.
De miercuri, Israelul se confruntă cu precipitații puternice, care cauzează viituri în deșert. Creșterea nivelului apelor a cauzat miercuri moartea unui adolescent beduin din sudul Israelului și a unei adolescente palestiniene, în vârstă de 17 ani, în Cisiordania. (Anima News)

Urmărește-ne și dă LIKE:
0

16 Comments on "Tragedie în Israel: Nouă tineri au murit în sudul țării, în urma intemperiilor (VIDEO)"

  1. obviously like your website but you have to check the spelling on several of your posts. Several of them are rife with spelling problems and I find it very bothersome to tell the truth nevertheless Ill definitely come back again. ekeebakdddcd

  2. It is also possible that Zynga’s chosen advertising gdeacabgaagdekeb

  3. Thank you for your blog article. Great. gfkccekeedge

  4. You completed a number of fine points there. I did a search on the theme and found the majority of folks will agree with your blog. ebekedbededabkak

  5. This design is wicked! You obviously know how to keep a reader entertained. Between your wit and your videos, I was almost moved to start my own blog well, almostHaHa! Wonderful job. I really enjoyed what you had to say, and more than that, how you presented it. Too cool! bdgeeeeeadgb

  6. I like the valuable info you provide in your articles. I will bookmark your blog and check again here regularly. I am quite certain I’ll learn a lot of new stuff right here! Best of luck for the next! edefgeaddeffcbaa

  7. Actually its referred to as Search engine optimization that when i search for this post I found this web page at the top of all web pages in search engine. ddackeggbdeb

  8. You made some really good points there. I checked on the internet for additional information about the issue and found most people will go along with your views on this site. bdgebcdgbdfadecf

  9. I just like the helpful information you provide on your articles. I will bookmark your blog and test once more here frequently. I’m moderately certain I will learn many new stuff right here! Best of luck for the next! eackbdgkcfff

  10. Hello to all, the contents existing at this site are in fact remarkable for people knowledge, well, keep up the nice work fellows. gdeeddckedeacage

  11. Neat blog! Is your theme custom made or did you download it from somewhere? A theme like yours with a few simple tweeks would really make my blog jump out. Please let me know where you got your design. Thanks cddeagcbgbed

  12. Appreciating the time and energy you put into your blog and in depth information you provide. It’s good to come across a blog every once in a while that isn’t the same unwanted rehashed information. Excellent read! I’ve saved your site and I’m adding your RSS feeds to my Google account. gdfgkegbkefbgeba

Leave a comment

Your email address will not be published.


*