Ziaristul Nando Mario Varga internat în spital: Mesaj adresat sutelor de prieteni care au reacționat pe rețelele sociale * Buletin medical

 

Ieri, joi, ziaristului israelian de origine română, Nando Mario Varga, directorul general al Agenției de știri online ”Anima News”, internat de marți noaptea la spitalul Ihilov din Tel Aviv, i-a fost efectuat un cateteris cardiac, Această examinare (țintur – în ebraică), care consă în introducerea în cavitatea unui vas sangvin a unui cateter, care este făcut să alunece până în cavitatile inimii pentru a-i explora funcționarea, a fost decisă de medici pentru a verifica dacă problemele cardiace cu care s-a confruntat în ultima perioadă cunoscutul ziarist, se datorează blocării unei vene. După o examinare care a durat în jur de 30 de minute, specialiștii de la Ihilov au
dat verdictul: nicio venă nu este înfundată sau îngustată.
Drept pentru care, cu acordul ziaristului, care a și semnat în acest sens, s-a decis intervenția chirurgicală: mini-toracotomie.
Data la care Nando Mario Varga va fi supus intervenției nu a fost încă decisă, ziaristul continuând să fie internat în spital unde efectueză o serie de verificări suplimentare.
El se simte bine, atâta timp cât nu trebuie să depună eforturi, este vizitat de prieteni și, mai ales, profund impresionat de valul incredibil de mesaje primite din întreaga lume, din partea a sute de prieteni prin intermediul rețelelor sociale și e-mailuri. Prieteni, cărora le transmite următorul mesaj, primul de la internarea sa în spital:
”Nu există destule cuvinte sau gesturi pentru a vă mulțumi oameni minunați, prieteni de inimă, gând și suflet. Dar meritați, deși medicii mi-au interzis orice efort, oricât de mic ar fi, să mă plec cu smerenie, dragoste și respect în fața voastră și să-mi permit să vă sărut cu drag și din toată inima asta a mea, care, prin grija, dragostea și iubirea voastră, a primit un impuls neașteptat și un motiv suplimentar pentru a continua să bată în ritmul iubirii și respectului.
Vă sărut pe ochi, prieteni dragi!”.

Yoni WALTER, purtător de cuvânt ”Anima News”
Ilany SCHWARTZ, consultant științific ”Anima News”

Urmărește-ne și dă LIKE:
0

Be the first to comment on "Ziaristul Nando Mario Varga internat în spital: Mesaj adresat sutelor de prieteni care au reacționat pe rețelele sociale * Buletin medical"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*