Tsiky BERGER COHEN: Andrea Păstârnac fără ministerul Diasporei, Israelul, încă, fără ambasador român

 

Vă amintiți de ambasadorul României pe care l-am avut până la sfârșitul lunii decembrie 2016, Andrea Păstârnac, care vorbea fluent ebraica?

La sfârșitul lunii decembrie 2016 a plecat în România și a fost numită ministru pentru Diaspora. Din acel moment aproape că nu a mai păstrat nici o legătură cu oamenii pe care i-a cunoscut aici, în Israel, și se spune că nici nu a fost receptivă la solicitările și întrebările israelienilor originari din România, deși mulți dintre aceștia sunt și cetățeni români cu domiciliul în străinătate, ea fiind, prin urmare, și ministrul lor.
Se spune că acest comportament al ei se datorează faptului că i-ar fi fost teamă să arate o legătură prea strânsă cu Israelul și cu evreii. Un comportament care m-a întristat foarte mult. Adevărul este că în perioada în care era ambasadorul României în Israel, am apreciat-o și mi-a plăcut de ea. Dar vorba aceea…tempi pasati!
Timp de un an a fost ministrul român al Diasporei, dar acum două zile a fost înlocuită. Nu știu ce funcția va avea.
Ceea ce mă surprinde și mă intrigă în același timp, este că de la plecarea ei în România, nu a fost numit niciun ambasador român în Israel, și aceasta este, trebuie să recunoaștem un lucru destul de ciudat și inexplicabil pentru noi, simpli cetățeni israelieni care iubim țara noastră de origine și pe români.
La urma urmei, avem relații diplomatice excelente cu România, relații care devin din zi în zi mai puternice, fiind marcate de importante vizite la nivel înalt, chiar în această perioadă în care România nu a avut niciun ambasador aici, în Israel.
Și uite așa, în acest Shabat ploios, cad pe gânduri și întreb: De ce, de peste un an, liderii români nu găsesc pe cineva care să servească drept ambasador aici?

Tsiky BERGER COHEN / Anima News

Tsiky Berger Cohen este inițiatoarea și lidera grupului israelian pe Facebook – ”Rădăcini românești” (Shorashim romanin), grup extrem de activ, care numără 27.500 membri.

Be the first to comment on "Tsiky BERGER COHEN: Andrea Păstârnac fără ministerul Diasporei, Israelul, încă, fără ambasador român"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*